Inapoi de pe luna 2 - jurnal de concediu

...Si s-a intamplat sa va promit aseara ca va spun continuarea. Este 12:14, iar maine mergem la peste cu noaptea in cap. Cu toate astea am sa scriu...
Dupa ce am luat masa in Costinesti, am hotarat sa mergem inapoi spre casa. Asa cum spuneam, in geanta aveam ceea ce urma sa ma lege pe viata de a mea jumatate. In geanta tineam sentimele, gandurile, zambetele si lacrimile din ultimii 4 ani. In geanta se afla si viitorul, viitorul nu doar al meu, ci al nostru. Juramintele se aflau si ele tot acolo. In capul meu era o ratacire profunda, cum si in ce fel sa fie. Imi doream sa fie ceva unic, frumos, profund, timid, ascuns, dar cu toate astea sa stie toata lumea. Uneori imi vine sa strig, dar sunt prea timid sa o fac. Uneori injur alte persoane, mai ales cand sunt la volan si nu sunt asa timid, dar cand vine vorba de spatiul meu intim sunt extrem de timid. De exemplu, imi pica greu sa ma sarut atunci cand sunt pe strada. Suna copilareste si imatur sa spun asta, dar o spun deschis. Mi-e nu stiu cum sa fac anumite lucruri in public, chiar daca uneori par asa dintr-o bucata. Asa cum am spus, nu am tocmai cel mai frumos comportament vis-a-vis de oamenii care ma supara si chiar daca imi pica greu totusi nu ma ascund sa le spun in fata sau chiar sa mai iau la harta. Dar sa revenim la ceea ce avea sa se intample dupa ce am plecat din Costinesti. Ahhh, dar pana sa plecam din Costinesti, am stabilit cu prietenii ca ei sa mearga cu o masina toti, iar eu sa plec cu aia mica singuri in masina. Cu noi era Oana, care nu dorea in ruptul capului sa ne lase singuri. Pana intr-un moment in care s-a prins. Sa fac o mica paranteza: Oana stia despre ce era vorba; inainte sa plecam la mare, i-am spus tot ce aveam de gand, mai putin modul in care o voi face; nu i-am spus nu pentru ca nu voiam sa ii spun, ci pentru ca nici eu nu stiam. Revenind, am plecat cu aia mica spre Neptun, in gand mi-a venit o idee, poate nu unica, dar frumoasa. M-am gandit ca totul sa se intample pe plaja. Daaaaa, stiu multi au facut asta, DAR NU EU! Iubesc marea, dar si muntele. Dar marea imi ofera libertatea de care am nevoie. Ma simt in LARGUL meu. Valurile imi dau putere si incredere. Sunt o zodie de apa! Marea este largul pe care il vad atunci cand ma simt liber. Posibil intr-o zi o sa va povestesc si legatura mea cu marea si cum a fost prima oara.
Am plecat spre Neptun, pe drum imi tremurau tendoanele, parul imi era ridicat atat pe maini cat si pe picioare. Cei aproape 15 km pareau o infinitate. Imi doream sa fie ceva frumos, sa o fac sa vada largul pe care eu il simt atunci cand privesc marea. Ma gandeam cum sa o fac, ce sa zic, cum sa zic. Ajunsi in statiune i-am spus ca mergem pana la magazin sa luam suc si mai apoi i-am spus ca mai bine mergem sa facem si o plimbare si poze daca tot suntem singuri. Asa am ajuns pe plaja, asa am ajuns sa facem poze. Din nou simteam cum tremur si martor mi-e doar cainele ce ne-a insotit de la intrarea pe plaja. Un caine de care eu unul m-am speriat cand am intrat pe plaja. Era mare, alb si latos. Parca era un caine de munte, antrenat pe dealurile cele mai dificile. Aveam impresia ca este impotriva la ce aveam sa fac, pana a dat din coada. Atunci m-am simtit in siguranta. A dat din coada pentru ca aia mica este atat de calda, atat de mult indrageste animalele incat oricat de rau ar putea sa fie un caine tot da din coada atunci cand o vede. Asa ne-am continuat drumul si la un moment dat.... am ales sa facem o poza cu spatele la mare. Am pus aparatul pe o masuta de pe plaja si m-am "prefacut" ca motivul meu era poza. Poza a iesit, dar in timpul asta m-am asezat in genunchi, intr-un singur genunchi precum cavalerii regali, am scos din buzunar scoica... (cu putin timp in urma, in timp ce ne plimbam am mutat cei 4 ani si viitorul din ganta in buzunar) am deschis si am intrebat...
VREI SA FII SOTIA MEA!?
Ma uitam in ochii ei si ii simteam cum tremura, mai apoi intreg corpul s-a cutremurat. Acel tremur s-a mutat la mine si amandoi am inceput sa tremuram. A fost ceva extrem de CUTREMURATOR... Nu exista cuvinte... Apoi s-a intamplat sa spuna...
DA!!!
In momentul urmator se auzeau doar valurile cum se sparg de tarm. Simtem doar nisipul la talpile picioarelor. Ma simteam IMPLINIT!
In tot acest timp nu am simtit decat ca ma scufund si o iau de la capat si iar ma scufund. Sunt trairi pe care nu vreau sa le mai traiesc. Ajung pentru o singura data in toata viata. Sunt atat de frumoase incat daca ai repeta asta, ai strica totul.
Nu suntem un cuplu perfect. As putea spune ca ne certam des si ca avem opinii diferite. Dar cred ca tocmai asta ne implineste, incapatanarea noastra. Suntem un cuplu ce ne completam si sper ca vom avea toata viata puterea sa ne completam. Poate pentru unii aceste lucruri sunt normale pentru ca le-au trait si acum nu mai sunt asa semnificative, dar le-ati trait, EU NU! Asa ca nu ma judecati. Vreau sa cred ca viata nu inseamna doar rau, ci viata mai inseamna si bine si frumos.
Da, si a spus DA! A incercat sa faca si o gluma in acest timp... Ti-am spus ca o sa iti spun NU!? A incercat, dar nu a putut. Nu a putut pentru ca simt ca ceea ce ea simtea ea era ca doarea doar sa spuna DA! Un Daaa la unison cu marea! A fost frumos, au fost cateva minute extraordinare. Extrem de frumoase pe care as vrea sa le traiesca toti oamenii DAR O SINGURA DATA IN VIATA!

Cam atat din prima zi de vancata. Maine revin cu a doua zi, intamplarile, povestile despre cerere. Maine va mai spus si despre meciul Otelul - Steaua pe care l-am urmarit la restaurantul Spring Time din Neptun impreuna cu prietenii, despre minunatele mele sarituri in apa, despre mana stanga tinuta cat mai mult la vedere ca toata lumea sa ii vada inelul si multe altele!
Este ora 12:48 si deja sunt in 8.06, maine mergem la peste si posibil facem si cateva poze. Poze de logoditi... :)

Be a Fan