sursa |
Şi ne-am mutat! Au trecut 4 zile de când suntem în Bucureşti şi noi
nici nu l-am văzut. Am avut atât de multe bagaje de despachetat şi atât de
multe de făcut în noua casă încât nu am stat o clipă locului. Ne aşteptam să găsim
cât de cât curat, dar cel ce a stat înaintea noastră, nu a auzit de lucrurile
elementare pe care trebuie să le respecţi atunci când te muţi. Când am plecat
de la Galaţi, am făcut curăţenie până în momentul plecării, iar ultimul lucru
pe care l-am urcat în maşină a fost aspiratorul. Am zis să nu lăsăm după noi
dezastru şi să respectăm noii veniţi chiar dacă nu o să îi cunoaştem (probabil)
niciodată.
Bucureştiul nu a fost deloc generos cu spaţiul de locuit, precum a
fost Galaţiul. Aici am găsit o mică garsoniera, într-un bloc relativ nou. Ne
bucurăm totuşi că avem tot confortul şi că nu este necesar să mai investim noi în
nimic. Ne simţim relativ bine, chiar dacă este micuţ. Aia mică chiar a plâns când
am ajuns. Nu îi venea să creadă că e atât de mic. Dar acum, de când am şi aşezat,
spaţiul a devenit unul de locuit şi acum totul pare în regulă. Blocul în care
locuim se află la mică distanţă de "civilizaţie". Metroul îl avem la
doar 5 minute de mers cu maşina, iar Cora se afla la 10 minute. Ne aflăm undeva
în Sudul oraşului, la ieşire spre Autostrada Soarelui. Când o să mergem la
mare, o să fie perfect! Nu ne-am aruncat deloc cu banii (chiar deloc!), am
preferat ceva de locuit urmând ca atunci când termină aia mică cu toate
problemele să ne mutăm la ceva mai bun (posibil tot aici în bloc). Suntem aici,
coşmarul cu mutarea şi cu toate cele a luat sfârşit. Toate sunt în regulă acum!
Deja mi-e dor de Galaţi! Deja mi-e dor de prietenii de acolo, de
oamenii ce îmi ţineau tot timpul de urât. Mi-e dor!
Aseară am reuşit şi rezolvăm şi problema cu internetul. Se pare că pe
aici lucrurile se mişcă extrem de rapid şi oamenii chiar nu pierd timp.
Lucrurile nu par deloc schimbate şi totul arată la fel. Oraşul este în
continuare plin de gropi! Noroc că locuim la periferie şi nu trebuie să auzim hărmălaia
din oraş.
Încă nu am reuşit să fac poze cu nouă locuinţă, mai trebuie să aducem
un pat de mijloc dintr-o garsonieră vecină şi abia apoi putem spune că s-a
terminat.
Şi ce e mai important, am lăsat pe sfârşit! În seara asta, în timp ce mă
plimbam prin sufrageria internetului (plimbărici.ro), am aflat că am câştigat
un ghid turistic *Grecia! Aşa de casă nouă! Premiul a fost oferit de Bialog.ro!
Pe această cale, doresc să îi mulţumesc Bia-logului şi să îi urez O PRIMĂVARĂ
FRUMOASĂ!
Dacă sunteţi iubitori de călătorie, puteţi oricând să intraţi pe plimbărici.ro
şi să vă interesaţi despre noi şi noi aventuri!Este un forum extrem de atractiv şi de bine structurat!
Săptămâna ce tocmai se încheie azi, a fost una
de schimbare în vieţile noastre. Urmează o altă săptămână grea, săptămână când
aia mică merge să facă prima intervenţie. Ce a fost mai uşor a trecut, acum
urmează greul. Vineri (09. Martie) intră în operaţie. Vă rog, pe această cale, să
o încurajaţi cum puteţi voi! Dumnezeu o iubeşte mult şi ştiu că o să fie alături
de ea în aceste momente grele! Dar vă rog şi pe voi să vă rugaţi... în sufletul
vostru! Vă mulţumesc!
Toate bune şi să ne auzim cu bine!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu