Am incetat sa mai sper la un viitor trecut, am preferat sa ma opresc si sa spun ca am nevoie de prezent, prezentul meu. Ma satisface lucrul asta chiar daca ma simt mai singur ca niciodata. Poate ca am gresit mult, poate ca am fost de multe ori foarte invidios. Nu stiu de ce am procedat asa, nu stiu de ce uneori m-am uitat in gradina altora in loc sa-mi vad de legumele mele stricate, de iarba crescuta prea mult, poteci murdare de urmele trecutului. Gandurile imi sunt pline de existenta acelor flori ofilite. Inca ma mai gandesc, inca mai traiesc acele vise de parca simt ca se vor intoarce. Inima imi spune ca isi doreste, sufletul ramas ranit imi spune nu, nu face asta. Daca as alege sa merg in trecut, m-as alege doar cu lacrimi, jigniri si reprosuri. Nu, nu am fost vinovat...Defapt cine mai stie ce a fost atunci sa fie? El sau Eu poate, nu stiu. Gandul ma omoara, singuratatea e dura. Multi oameni traiesc in singuratate si asta nu o sa ma opreasca sa fiu macar o data ca ei. Poate ca nu merit sa am pe cineva, poate ca sunt prea copil. De ce m-as schimba eu pentru cineva? Imi aduc aminte, acum, dupa atata timp.. de acele clipe, atunci cand totul se construia impreuna, pacat ca totul se derama mult prea rapid si in urma imploziei nu ramaneau decat urme de gheare.. Nu, nu mai vreau.. Doar un nou inceput. Un prezent al meu, un viitor poate al meu si-al tau. Tu cine esti, acolo unde esti... Eu sunt aici.

Be a Fan