Nu cer decat speranta...

Astazi a fost o zi mult asteptata, o zi asteptata inca de anul trecut. A sosit scrisoarea medicala! Asteptam aceasta scrisoare ca pe painea calda. Acum putem sa incepem o campanie pe la rude si prieteni pentru a putea strange banii necesari. Suna aiurea pentru noi sa facem asta, dar asa cum v-am mai spus, banii astia nu ii avem undeva aruncati intr-un buzunar la o haina mai veche si nici undeva ascunsi dupa draperie. Suntem oameni normali, ce nu isi permit multe lucruri, doar mici bucurii de care se bucura precum zicala aia "bucura-te in viata de lucrurile marunte pentru ca ele sunt cele mai semnificative si se intiparesc cel mai bine in minte". Nici nu aspiram la multe lucruri marete, poate doar o casa de om normal si un copil. Copil pe care speram sa il avem intr-un viitor cat mai apropiat. Fac o mica paranteza si va spun o intamplare din seara asta. La tv era un film destul de comic "Biletul de loterie", si eu ma tot minunam cand vedeam luxul ce era prezentat in film si o intreb pe aia mica: "Tati, iti dai seama daca am castiga si noi 300 de milioane de euro/dolari" la care aia mica raspunde: "Nu cred tati ca asta ne dorim noi! Noi sa avem necesarul nostru."
Eu stiu firea ei. O cunosc destul de bine, dar uneori ma astept sa gandeasca omeneste. Ea nu! Ea vrea doar familia ei si strictul ei necesar. Sa avem doar ceea ce trebuie sa aiba o familie: un camin, liniste, sanatate si putin de pus pe masa! Este o fire ce aspira la spiritualitate si la ceea ce nu se vede cu ochiul liber si asta ma face si pe mine sa visez la cum viseaza ea. Ma face sa traiesc in lumea ei. Si jur ca este frumoasa!
Si sa revin...
Asa cum spuneam, noi nu suntem facuti sa apelam la cei din jurul nostru. Noi nu cerem daca nu avem... doar foarte rar si de la oameni pe care ii stim foarte bine, iar cand o facem ne respectam cuvant fata de ei. Am ajuns in situatia de azi cand trebuie sa cumparam viata si nu avem resursele necesare sa o facem, dar cu toate astea nu am cerut nimic pana acum. Stim si ca exista oameni care au mai mare nevoie decat noi! Sunt copii cu cancer si alte boli extrem de grave si unele extrem de rare. Nu ne dorim decat o lume mai buna in care sa nu mai existe astfel de lucruri, dar din pacate lumea noastra nu este perfecta... Poate alta...
Nu vreau sa scriu in acest post ca avem nevoie de ajutor, nu... sunt prea demn! Suntem prea demni chiar si in fata destinului! Pot doar sa va rog sa faceti ce considerati voi de cuviinta. Daca voi simtiti ca aveti cum sa ne ajutati o veti face fara ca eu sa va cer lucrul asta. Am sa va mai spun ceva, ceva ce mi-a citit asta mica in seara asta de pe un blog. Era o fetita ce avea nevoie de ajutor banesc pentru un tratament, fiind la scoala, o colega se duce la banca ei si ii intinde 20 de lei si ii spune: " poftim banii astia, nu sunt multi, dar te rog sa ii primesti". Nu conteaza cum si cu ce ajuti, important e sa o faci! Sunt lucruri ce nu le mai acceptam si nu dorim sa le mai auzim: La nu stiu ce spital ai incercat? In Turcia/Italia/Spania/America/Zimbabwe/Tazmania/Tara de foc ai incercat? Dar nu ai incercat si tratamente alternative? O asigurare privata!? ... R: Cine iti asigura tie vreodata o masina infipta in copac?
De aceste intrebari suntem satui pana peste cap! Le multumesc celor ce gandesc atat de profund, dar dupa 3 ani de incercari, intrebari, metode.... stop... Cred ca stim mai bine ce e cu noi, cu aia mica decat stie oricine dupa o discutie de 5 minute. Poate par iritat, dar chiar nu sunt. Daca ati sti ce intrebari ne-au fost puse.... In fine...Va rog sa nu credeti ca sunt rautacios, vreau doar sa cred ca nu toti trebuie doar sa ne spunem pareri. Putem foarte frumos sa spunem: Imi pare rau pentru ce se intampla cu tine! si cam atat... In fine... intelegeti voi, cititorii mei, ce vreau sa spun prin ceea ce spun.

Trecem prin momente mult prea dificile si suntem prea tineri sa le avem, dar daca totusi au aparut, din pacate nu le putem evita pur si simplu, ci trebuie sa ne luptam cu ele. Trebuie sa aratam vietii ca suntem in stare sa ii rezistam, indiferent cat de puternica vrea ea sa para cu noi. Nu cedam si mergem inainte cu orice pret. Nu vrem sa fim Romeo si Julieta, vrem sa fim Cosmin si Mihaela. Sa luptam pentru noi, pentru familia pe care incercam sa o formam, pentru speranta noastra, pentru visele noastre, pentru Dumnezeul nostru.
In incheiere, va las atasat tutor, scrisoare medicala primita azi si o copie dupa extrasul de cont pe care l-am deschis in urma cu o zi. Mai avem la dispozitie aproximativ o luna in care trebuie sa strangem banii. O parte din bani ii avem de la parinti, pe care dorim sa ii salutam si sa le multumim pentru faptul ca sunt langa noi.Dar inca mai avem nevoie si nu ne oprim din strans pana nu ii avem pe toti. In fiecare saptamana am sa public extrasul de cont. Stiu ca toti sunteti curiosi cum si ce final o sa aiba aceasta poveste. Va spun un secret: si eu! Este o poveste reala, despre viata si sacrificii!
O seara frumoasa va doresc si sanatate!
Cosmin 

P.S.  In urma sesizarilor facute, am sa scriu contul direct aici:     RO86RNCB0748095184040001
Titular: Cotonea Mihaela Cerasela
Sucursala BCR, Port-Galati 

Realizari in 2011

A fost un an greu, plin de incercari si de noutati. Lucruri frumoase mi-au mangaiat sufletul si altele destul de ingrozitoarea mi-au strapuns mintea si trupul. Nu este deloc usor sa treci de la o stare la alta, sa te imparti intre binele pe care ti-l doresti si lucrurile ce iti dau impresia ca te doboara. E frumos atunci cand visez, dar e urat atunci cand ma trezesc. Dar imi revin repede si merg, in fiecare zi, mai departe. Strabat viata cu un tupeu pe care nu stiu de unde il dobandesc pentru ca de felul meu sunt cuminte si fricos. Posibil Dumnezeu ma face asa, defapt sunt sigur ca EL este la mijloc si ii multumesc.
Asa cum toti au planuri si eu am planuri. Imi doresc nenumarate lucruri! Ce, nu va vine a crede!? Imi doresc lucruri lumesti, dar cel mai important imi doresc liniste. In acest an am primit mai mult lucruri lumesti si doar cateva atingeri divine care sa ma mai dezmorteasca din trista mea viata. Spun trista pentru stiu ca nu e usor, dar m-am obisnuit si merg inainte. Anul asta mi-a adus si curajul sa fac anumiti pasi de care nu ma credeam in stare si va jur ca a fost cutremurator, apocaliptic, apasator, devaztator etc.
Pai sa incepem cu inceputul:
Anul a inceput destul de bine, parca asta mica se simtea ceva mai bine si incepeam cu planuri de nunta pentru anul acesta. Strangeri de bani si alte alea. Prin luna Mai am fost si la o nunta si am cam analizat cum sta treaba cu subiectul asta si am inteles urmatoarele: - o nunta o poti face pentru bani, - o nunta o poti face in graba, - o nunta o poti face si pentru bani si pentru tine, - o nunta o poti face pentru tine daca vrei sa o faci o singura data in viata. Noi am ales ultima varianta pentru ca asa suntem noi, ne dorim ca toti sa se simta bine sa in primul rand sa fim noi impacati ca am facut ce ne-a stat in fire ca ziua asta sa fie mareata. Nu a fost sa fie anul asta si cred ca stiti si voi de ce nu se poate sa fie anul asta, asa ca nu are rost sa mai intru in amanunte.
Pe 2011 am avut si vacante! Chiar daca lucrurile nu stau deloc ok in viata noastra, nu am renuntat la a incerca sa traim, sa ne traim tineretile. Acum ganditi-va si voi, de cate ori intr-o viata ai intre 20 si 30 de ani!? De cate ori in viata poti sa te bucuri de nici tanar nici trecut de a doua varsta!? Am profitat si profitam la maxim. Ne place sa calatorim, chiar daca pana acum destinatia noastra nu a depasit 600 de km. Ne-am plimbat prin Romania si ne place sa facem asta. Nu avem inca resursele necesare sa depasim hotarele, dar chiar daca a fost Marea Neagra sau muntele de la Sinaia noua ne-a placut si ne-am simtit bine. Asa ca in primavara am fugit de Pasti la Piatra Neamt! O frumusete si atat va spun, restul puteti sa cititi in postul dedicat :) In vara am mers si la mare si asa cum v-am spus s-a intamplat si inevitabilul, cel mai important lucru de pana acum din viata mea, cel mai semnificativ lucru de la primul contact cu apa si aerul. Am cerut-o pe aia mica de sotie. Fac o mica paranteza (((( ma intreaba asta mica, in urma cu cateva saptamani - Tati, care a fost cel mai important lucru din 2011 pentru tine? Am stat, m-am gandit si am raspuns: "Ne-am luat tv :))) Am raspuns asa nu pentru ca nu eram constient de ceea ce facusem, doar ca cererea in casatorie a fost un eveniment mult prea important sa-l spun pe asta. Parca s-a intamplat mult prea demult sa mi-l amintesc :) Incerc sa ma scot, nu!? Nu o fac...   ))))))
Da, atunci cand am fost la mare s-a intamplat sa se intample si va jur din nou ca senzatia e unica si trebuie o singura data sa se intample chiar daca este prea frumos... intelegeti voi ce vreu sa zic...
Apoi prin toamna am inceput sa mai achizitionam diferite lucruri prin casa, tv :) telefon cu android pentru aia mica si multe altele. Tot anul asta ne-am luat si scaun de director ... este minunat de confortabil :)
Am facut lucruri memorabile in anul ce a trecut si pot spune ca l-am inchis pe plus.
In toamna asta am aflat si ce are asta mica la picior, un lucru destul de neplacut, dar ne bucuram ca am aflat problema.
Anul 2012 a inceput cu ganduri multe, cu sansa la viata, speranta la viata! Am plecat la drum cu un target, un target de 11.000 de euro pe care trebuie sa ii facem rost cat mai repede cu putinta. Nu stiu de unde si cum, dar trebuie! Pana in Martie! Altfel... nu vreau sa ma gandesc...
Anul asta o sa fie un drum plin de serpentine, cu mutari, recuperari, operatii, interventii si multe altele DAR SPER  ca si acest an sa se incheie tot pe acelasi plus.

Vatra Dornei - Prima zi

Dupa un drum atat de lung si plin de pericole rutiere, te astepti ca atunci cand ajungi sa gasesti lucruri care sa te linisteasca, dar in Romania stai cu grija si iti pui fel si fel de intrebari: Oare o sa gasim cald in camere!? Oare proprietarii pensiunii sunt oameni de treaba!? Oare o sa fie patul tare si asternutul murdar!? Sunt intrebari pe care le pui mereu si cred ca cea mai intrebata - intrebare este: Oare au apa calda non-stop!? Stiti doar ca multe dintre toate astea se intampla sa existe in Romania si nu eziti sa te intrebi. Intunericul si-a impus respectul peste vaile muntoase din Vatra Dornei, iar frigul isi facea aparitia si se impunea in forta. Mai aveam doar cateva zeci de minute sa ajungem si inca de la intrarea in oras ne-am setat GPS-ul pentru a ajunge la pensiune cat mai repede. Imediat ce am intrat pe strada am vazut niste porti deschise larg si scris mare Pensiunea Elena. Wow! Portile deschise!? Niciodata nu s-a intamplat sa mergem undeva si sa gasim portile larg daschise si gazdele sa ne astepte cu bratele deschise. In fata noastra au aparut doi oameni frumosi, simpli cu ochii mici si stralucitori. Elena, o femeie mica, cu un batic pe cap si cu ochelari i-am auzit pentru prima oara vocea live. Deja stiam cum vorbeste, are doua vorbe mari: mamica si bubulino. Cuvinte simple dar tandre si pline de dragoste. Aceste lucruri ne-au impresionat. Radu sau Raducu' cum ii spune D-na Elena, este un om bine facut, inalt. Daca il vezi de la distanta ai spune temator, dar imediat ce ii vezi chipul iti dai seama ca este un om bland. Acesti doi oameni simpli ne-au tinut portile deschise, ne-au asteptat cu sufletul la gura stiind de unde venim si cat drum am batut. Imediat ce am intrat in casa, am dat de o caldura de era sa pic din usa :) Nu ma asteptam sa fie atat, dar atat de cald! Toti au ramas cu gurile cascate pentru ca toti comentau negativ pe drum. Aceasta casuta nu este o pensiune asa cum ti-o imaginezi sau o vizualizezi pe internet. Este o casuta simpla, cu un etaj si un balcon. Pensiunea are trei camere mari, cu sobe de teracota, o baie la etaj pentru doua dintre camere si o baie jos pentru cealalta camera. Baia de sus este dotata cu dus, iar cea de jos cu cada. Pensiunea este destinata prietenilor apropiati, pentru trei familii ce se respecta reciproc si vor sa petreaca zile de vacanta de neuitat. Pensiunea nu este deloc scumpa, fiind negociabil fiecare pret pentru ca Elena si Raducu sunt oameni blanzi si intelegatori. Cel putin impresia asta ne-a lasat-o noua! In tot timpul cat am stat la aceasta pensiunea, eu unul cat si familia mea (aia mica si cumnata) ne-am simtit beton. Elena mereu a mentinut curatenia si in mai tot timpul ne-a spalat vasele si ne-a aranjat masa. Ne-am simtit chiar in vacanta. Raducu, ne-a pregatit de fiecare data lemnele de foc in gratar, doar noi sa mergem sa il aprindem. Toate lucrurile erau puse la fix si mereu la locul lor. Nu trebuia sa cauti nimic! Pana si papuci de casa! Exista si o serie de poze, dar am sa le postez intr-un post viitor, pana atunci va las sa va imaginati :)

In prima zi ne-am trezit devreme, am baut rapid cafeaua si ne-am indreptat spre partie. Nu doream decat sa schiez, asa ca la 10 eram pe partie. Am fost pe partia mica, unde era si cea mai multa zapada din cate am inteles. Am gasit schiuri la preturi avantajoasa (5 lei/h). Am luat doua perechi, pentru mine si cumnatica si ne-am repezit pe partie. Aia mica a ramas la poalele partiei sa ne priveasca. Stiti bine ca ea nu poate merge foarte ok, asa ca ea s-a bucurat de peisaj. M-am rugat in tot acest timp sa nu inghete, asa ca nu am stat foarte mult si m-am dus inapoi la ea. La orele 13 eram deja inapoi la pensiune si eu parca nu aveam stare. Am lasat-o pe aia mica acasa si am fugit cu cumnatica in oras la vizitat, pe jos. Am fost sa cautam posta si ne-am ratacit prin padure, am fost sa cautam felicitari pentru Bia - log .

Cu ocazia asta am vazut cam tot ce era de vazut prin oras: magazine, stradute, raul Dorna si gara. Nu va puteti imagina cat de simplu poate sa fie acest orasel si in acelasi timp cat de frumos. Este fermecator prin simplitatea lui. Nu este un oras cu ziduri vopsite, din contra tencuiala cade de pe pereti. Gara, nu este o gara renovata, dar pozitia ei si arhitectura simplu iti invioreaza ochii. Este minunat! (vb. unei prietene). In timp ce cautam prin oras lucruri de vazut si cel mai important, vederile am dat si peste Albisor.
Un caine ce era sa ma faca praf, la propriu :) Dar!!! dar ma latra molcom... parca si el s-a lasat influentat de ceea ce-l inconjoara. L-am linistit strigandu-l si alintandu-l asa ca mi-am vazut de drum mai departe. Am vazut si locurile din emisiunea de pe TVR2 "despre Vatra Dornei". Am stat pe strazi cateva ore bune. Am facut o sumedenie de poze in parcul veveritelor!

Dar seara se apropia si urma Revelionul. Asa ca am incins rapid gratarul pentru a manca bine si pentru a ne pregati sa fugim pe strazi. La orele 20 eram deja mancati, imbracati si pregatiti de iesire. I-am dus si pe restul prin locurile pe unde eu am cutreierat pe zi si am facut pe ghidul. Era deja seara si parca totul se schimbase. Parcul era frumos luminat, strazile si oglindeau in apele Dornei. Bradul din centru, de o marime colosala, s-a aprins si el si lumina mai bine de juma' de strada. Totul in jur era fermecator! In tot acest timp, pe langa noi se perindau colindatori, unii mai insistenti ca altii.
Lucru ce nu ne-a placut, dar asa e traditia in aceste zone. Posibil noi ne-am speriat, dar din cate am vazut cei din jurul nostru erau deschisi si nu pareau deloc speriati. Mai aveam mai putin de o ora pana la gongul de inceput de an. Frigul ne patrundea din ce in ce mai tare in oase, aia mica nu se simtea prea bine, asa ca am ales sa ne urcam in masini si sa asteptam acolo pana ce scena din centrul orasului se va lumina. Am parcat pe o straduta de unde puteam vedea ceea ce se intampla in jur. La 11 si un pic ne-am dat jos din masina si am mers spre scena. 

Ziua s-a incheiat cu imbratisari intre noi, focuri de artificii si am fost asteptati de Elena si Raducu la pensiune. Ne-am pus pe chefuit la maxim pana undeva la orele 3 dimineata, cand am ales sa dormim pentru ca nu aveam de gand ca a doua zi sa ne trezim tarziu si sa pierdem "muntele" :)