Am incetat sa mai cred...

Am incetat sa mai cred ca tu inca ma mai vezi. Am reusit sa incetez sa mai traiesc pentru un viitor ce-l avem in trecut. Mi-am depasit momentul in care tot ce era mai bun, era un simplu vis. M-am contopit intr-un gand etern... inapoi in viitor... un viitor al meu. M-am saturat sa scriu de ceea ce a fost, de ceea ce urma sa fie si nu a fost. Am incetat sa mai sper!
Iti mai aduci aminte cand prin parc iarna ne plimbam? Eu nu am uitat, ba da. Am incetat sa-mi mai amintesc. Nu ma mai doare... Tu auzi?
Am incetat sa mai vad in oameni bunatate si credinta. Vad cum oamenii merg pe strada fara macar sa ofere un zambet, traiesc intr-un gand muritor, intr-un nor de praf de ei conceput. M-am saturat sa mai vad lumea prin ochii mei. Am incetat! Iti mai amintesti acele clipe cand tot ce era mai important pentru noi, era iubirea? Eu nu-mi mai amintesc. Am incetat sa-mi amintesc.
Gandul imi spune ca nu trebuie sa gandesc asa. Imi spune ca viata are urcusuri si coborasuri. Viata are Craciun si Pasti. Nastere si Moarte. Inceput si Sfarsit. Iarna si Vara. Eu refuz sa cred ca lumea asta este construita dupa metoda mama si fiu, nastere si moarte, inceput si sfarsit. Vreau sa fie eternul inceput, esecul sfarsitului...
Am incetat sa mai citesc acele lucruri ce-mi ofera sansa sa mai visez la un noi. De ce sa ma mai doara un sfarsit cand pot sa traiesc intr-un vesnic inceput. Un drum al meu, un destin neimpartit.
Am incetat sa mai sper, sa cred... in noi!

Be a Fan