O comunitate in virtual sau nu, traim pentru a cauta mereu. Ce cautam defapt? De ce oamenii isi fac blog-uri? De ce oamenii cauta sa-si exprime in cuvinte anumite simturi de moment? Nu putem tine in noi totul? Ce nevoie au altii sa citeasca sau sa asculte prostiile ce intr-un moment sau altul subconstientul nostru gandeste si se exprima? M-am saturat, e toamna. A venit toamna si totul devine cenusiu, ba mai mult, totul moare, dar vine primavara.
Am invatat ca in viata nimic nu este aleatoriu, am invatat ca totul se castiga prin munca, chiar si un biet esec vine in urma unei mari crize de prostie. Dar ce se naste din esec? Eu zic ca o victorie, ce si ea are sa devina un esec. Pentru ca oamenii niciodata nu se multumesc cu ce au. Vor tot timpul mai mult. Dar in comparatie cu ce?
Ce sunt prietenii? Ce suntem noi sa judecam? Cine suntem noi sa dam sfaturi? A venit toamna...
Asta ma intristeaza cu adevarat. Vine iarna. Nu imi place ce spun, dar asta este adevarul. Viata are un inceput si un sfarsit. Totul are un inceput si un sfarsit. Nimic nu moare daca nu se naste...
Am invatat ca oamenii te uita, uita momentele frumoase.. uita de vara, de mare, de soare. Asteapta mereu un nou inceput. Oamenii judeca si asta doare cel mai rau. Invatam sa iubim si nu facem altceva decat sa oferim ura, dispret.
Incep sa ma intrec cu al meu gand, incep sa realizez ca nimeni si nimic nu este mai important decat mine. Am invatat si eu sa uras. Poate tu sau tu esti vinovat pentru ce traiesc eu acum. Nu iti pasa. Mie de ce sa-mi pese de tine sau de tine? Nu, nu imi pasa pentru ca tu sau tu m-ai facut sa nu imi pese. Acum totul este doar un rol bine jucat pe o mare scena de teatru, iar cele mai importante acte dintr-o piesa, sunt cele de dragoste. A murit si ea... acum sau ieri...
