Drum cu prioritate: Sanatate

Ma uit la Vocea Romaniei si danseaza niste fete, e asa frumos cand vezi oamenii si fetele din jurul tau ca se pot misca si ca pot merge fara a avea stres. Oare s-a gandit cineva ce inseamna sa nu poti merge atunci cand o faci fara probleme!? Oare s-a gandit cineva ca atunci cand vezi o scama pe covor, nu o poti lua pentru ca distanta intre tine si acea scama para asa departe incat preferi sa o lasi acolo!? Toate lucrurile pe care eu sau tu le facem fara niciun fel de problema, nu le apreciem si le consideram normale si consideram ca este normal ca toti sa fie asa si consideram ca noua nu ni se poate intampla asta si consideram ca totul si toti sunt ca noi. Ei bine, nu e asa! Sunt oameni in jurul nostru pe care ii vedem, ii compatimim dar doar atat! Ne facem cruce, mergem mai departe si ii multumim doar pentru cateva secunde ca nu suntem si noi ca ei. Asta ma doare la culmea! Imi sfasie sufletul, imi vine sa plang dar nu o fac pentru ca ar insemna sa imi dezgolesc sufletul si atunci prefer sa zambesc si sa arat ca un om normal. Nu vreau ca si cei din jurul meu sa sufere si prefer sa zambesc. Dar ma doare atunci cand sunt pe strada si cineva intoarce capul la noi si ne priveste. Simt ca in acele moment ii multumeste lui Dumnezeu ca nu sunt ei implicati in situatie. Asta doare! Oamenii sunt rai si cei mai multi dintre ei calca pe cadavre si nu se gandesc decat la ei. Oamenii nu sunt animale, sa vina la tine si sa se aseze acolo unde te doare, sau sa te linga pentru a te face sa te simti mai bine. Putini sunt oamenii care chiar ajuta, multi doar isi dau cu parerea, sunt curiosi, pun fel si fel de intrebari, iar la final surpriza se cred ei destepti si spun: aaaa... dar chestia aia ai facut-o!? Ce stii tu ce e cu mine sau cu logodnica mea dupa doar 3 intrebari si 1 minut de discutie? Ce stii tu ce este in sufletul meu sau a lu' aia mica!? Poate par rau, dar nu sunt. Nu vreau sa vedeti cum e si nici macar sa nu visati la un film 3d cu realitatea ce pe mine ma inconjoara. Mergi inainte fa-te ca nu ma vezi! Durerea doare si mai tare doare atunci cand oamenii te compatimesc pentru ca se simte cine o face din obligatie (se cheama omenie) si cine o face din suflet. Mi-as dori ca toti oamenii sa fie asa cum cred oamenii "normali" ca sunt restul din jurul lor. Mi-as dori sa fim toti bine si sa invartim o hora a sanatatii si fericirii, dar din pacate acest lucru nu se intampla decat in mintea oamenilor interesati doar de ei. Ei au impresia ca nu fac rau in jurul rau si ca doar ce este in cercul lui este important. Sunt oameni ce sufera, dar nu isi apleaca capul si nu arata slabiciune. Eu nu arat! Merg inainte cu capul sus, ma doare din tot sufletul meu si jur ca acum imi vine sa mor si sa plang si sa ma tavalesc pe jos, dar nu o fac pentru ca trebuie sa dau curaj, pentru ca iubesc. Tu ai idee ce inseamna iubirea!? Poate ca stii, dar important e sa fi trait/sa traiesti!
In dimineata asta ne-am intors de la doctor, sunt foarte fericit in sinea mea, simt o eliberare. Am sa va povestesc...
In urma cu doua posturi va povesteam ca trebuie sa mergem la un spital unde aia mica o sa fie consultata de un "super-doctor", asa a si fost. Dupa un drum greoi si plin de ceata, am ajuns la doctorul minune. Dupa trei ani de drumuri fara rost, dupa trei ani de dezorientare, am aflat si adevarul, am dat de adevarul-adevarat. Pauza...
La tv, la Vocea Romaniei... vorbe care dor...
Sunt atatea vise si fiecare viseaza... visam....
Adevarul despre ceea ce urmeaza sa va spun, sa iti spun tie gandule, nu l-am aflat ieri cand am fost la doctorul minune. L-am aflat luni, cand aia mica a fost la un control unde s-a pus capat cautarilor noastre. Doar ca nu acolo am gasim si rezolvarea, rezolvarea trebuie sa vina dintr-un loc sigur, adica sigur. M-am saturat de medici ce au prea multe pe cap si lasa ultimul lucru pacientul, ba nu... il considera obiect, o masina, ceva de reparat, daca se poate. Nu spun ca toti gandesc asa, dar oceanul este mare si atunci ti-e greu sa gasesti pestii gustusi intr-o asa mare de apa plina de liene si specii rapitoare. Asa ca incepi sa cauti solutii alternative, solutii care iti pot aduce speranta ca si tu poti fi normal intre cei normali.
La fel ca multi altii, avem si noi vise si sperante. Visam la o casa a noastra, un cuibusor unde sa facem nebunii, un loc in care sa ne vopsim peretii dupa bunul plac, un loc unde sa ne depozitam, precum furnicile, poate cele mai nesemnificative lucruri pentru unii, dar importante pentru noi. Nu spun acum ca nu ne simtim bine cu chirie, multi locuiesc cu chirie.Dar avem dreptul sa visam, nu!? Vrem sa avem un bebel pe care sa il cheme Sebastian sau Eliza, sau ce nume alege Dumnezeu pentru el. Ne dorim multe lucruri, ne dorim si lucruri marunte. Ne dorim sa vizitam, sa mergem si noi in tari straine. Sa vedem totul! Dar cum sa te duci sa vizitezi cand tu nu poti merge? Da! Ne dorim sanatate! Chiar daca suntem niste copii, ne dorim sanatate! Imi doresc ca aia mica sa poate merge, sa poata alerga! Imi doresc ca aia mica, atunci cand mergem la tenis sa nu mai stea arbitru, ci sa jucam impreuna! Asta imi doresc eu, asta vreau gandule! Imi doresc sa jucam tenis impreuna, nu sa ma priveasca si sa ma aplaude de pe margine. Nu stiu cate poze ati vazut cu asta mica, dar daca ati avea ocazia sa o vedeti, sa vedeti ce ochi blanzi/calzi are. Ati vazut filmul de desene animate Strek? Privirea seamana izbitor cu bine cu privirea magarusului (Donkey) :) Azi, cineva mi-a spus ca am foarte mult curaj si ma apreciaza pentru curajul pe care il am si pentru devotamentul meu. Nu stiu daca merit asemenea aprecieri, le consider exagerate pentru ca ma stiu cu atatea defecte si cu atatea lipsuri. Aia mica este totul pentru mine si poate iti vine greu de crezut, gandule, dar intelege ca ordonanta astrala si planetele ce imi construiesc mie viitorul, vor aceasta legatura. Universul ne vrea impreuna si cum ma pot opune eu, un simplu licar intr-un univers atat de mare? Nu spun acum ca nu ma uit dupa fete, te-as minti gandule, ma uit cu mare drag, admir si savurez momentul, dar limitele imi sunt impuse de propria mea constiinta.
Dar sa revin...
Si dupa un drum greu, de dimineata "calare" pe masina, am ajuns la destinatie. Inca de la usa am ramas impresionati de acest spital de care va vorbeam intr-un post anterior (clinicco). In primul rand personalul, iti da o speranta, apoi curatenia si nu in ultimul rand doctorul care conteaza cel mai mult. Un om bland, un om cu ochii mari, putin rotund la mijloc, carunt la par si extrem de glumet. Ne-a spus si un banc si am sa ti-l spun si tie, gandule:
Era un bolnav ce acuza dureri de stomac si merge la doctor, acesta incepe sa ii dea diferite pastile. Dupa n pastile, bolnavul nostru nu da semne de revenire, asa ca doctorul ii ofera pacientului diazepam. Dupa o saptamana doctorul il intreaba pe pacient: cum te simti!? Pacientul: crezi ca imi mai pasa?
Bancul nu l-am reprodus exact pentru ca nu ma pricep foarte bine la bancuri, dar sper ca s-a inteles esenta. Pe acest doctor, l-am numit docturul minune/super-doctorul/ sau mai pe intelesul tuturor, speranta noastra!
Acum la Vocea Romaniei
Doamne ce frumos canta Canaf. Un adevarat show man! O specie rara! O picatura dintr-un nor de primavara! Fara cuvinte...
Acest doctor ne-a oferit acea speranta pe care noi o cautam de trei ani. Acest lucru este foarte important pentru noi, pentru noi ca oameni cu niste vise de copii.
Intr-o seara am vorbit despre Dumnezeu si minunile lui si ii spuneam lu' aia mica despre EL si ca niciun moment sa nu aiba impresia ca Dumnezeu nu este langa noi. Aia mica este in zodia pesti, Einstein a fost peste! Aia mica crede in stiinta si in lucrurile palpabile. Dar a inteles ca ceva exista si dincolo de noi. Nu stiu daca numele este Dumnezeu, poate fi o ordine, o super putere, cert este ca este! Dupa aceasta discutie, Dumnezeu si-a facut aparitia si ne-a arat o cale, o rezolvare. Trebuie sa intelegi, gandule ca Dumnezeu nu te ajuta asa miraculos! Oamenii aia de merg pe la biserici si se roaga sa le dea Dumnezeu bani si sanatate, ei niciodata nu or sa aiba acest lucru. Trebuie sa intelegi ca Dumnezeu iti ofera solutii, trenuri ce se opresc in gara ta pentru cateva momente... Te urci sau nu, este alegerea ta!
Cat de frumos a cantat Iuliana Puschila!!!!
Spune-mi ca acest cosmar s-a terminat.
Haide spune-mi,
Ce se intampla azi cu noi
Spune-mi ca vom ramane amandoi,
Haide spune-mi,
Dece vrei sa ma parasesti
Spune-mi,
Hai spune-mi ca ma mai iubesti.
Noi am ales! Noi ne-am urcat! Si acum avem o speranta in care credem! Ce sa va mai spun!? Ahhh... Ca ne-a fost explicat totul, exact asa cum trebuie sa fie explicat. Ca ne-a fost dat totul mura-n gura...Dar cum se intampla in viata, nu totul este super pana la final. Dupa mai bine de 30 minute de maxim optimism si speranta, aflam si "pretul succesului". Stiu! In ziua de azi, totul costa! Oamenii extrem de bolnavi, platesc pentru sanatate si pentru ca viata lor sa se schimbe. Pana la urma viata este o batalie, nu poti primi asa totul pe tava. Te-ai bucura prea putin de redescoperire vietii si nu ai mai pretui asa mult viata. Ce logica am la 11:14 min :) e pauza pe protv. Interventia chirurgicala costa 11.000 de euro. In acest pret este inclus: spitalizarea (minim 6 saptamani), mancarea, ingrijirea, mediul steril (absolut necesar), antibioticele necesare, noua proteza (cu o durata mai mare de viata). Stiu gandule, m-ai intreba de ce nu aleg un spital normal. Tu ai mai alege gandule un spital normal dupa ce la prima interventie aia mica a ta merge in continuare in carje!? Eu zic ca nu! Sa spui mersi ca nu am plecat la Viena... atunci stresul era mai mare pentru tine. Dar nu ma pot plange, chiar daca nu am fost niciodata la Viena, la AKH, la cat m-am interesat, acest spital poate face fata cu brio problemelor pe care noi le avem, asa ca suntem extrem de incantati de "oferta" facuta de Doamne-Doamne! Da, am fost loviti rau cand am aflat pretul. Visele noastre s-au transformat in ganduri de cum sa facem...Normal ca nu avem cei 11.000 de euro ascunsi undeva la spate, intr-un buzunar secret... Si mai stiu ca pentru multi o asa suma nu este deloc mare. Altii cu banii astia nu isi cumpara nici masina, considerand ca e prea ieftina. Dar noi cu banii astia putem cumpara viitor! Viitorul in care noi am incetat sa mai credem! Dar stai! Speranta nu ne-a murit niciodata!
Aia mica in 6 luni [(asta este maximul de maxim)(noi ne-am propus maxim martie)] trebuie sa faca interventia. Nu vreau sa vorbesc de riscuri pentru ca refuz sa cred ca nu vom strange acesti bani! Sunt 11.000 de euro, defapt nu sunt 11.000 de euro. Trebuie sa strangem viitor, precum un joc in care trebuie sa strangi viata... (va mai amintiti jocurile alea cu mici inimioare).... 
Si incepem sa strangem viata! De azi, am pornit cronometrul vietii! De azi, inimile noastre bat mai puternic, bat mai intens, BAT A SPERANTA!
DOAMNE AJUTA!

Cristina Dinu - MESAJ UMANITAR!

http://cristinalilianadinu.blogspot.com/

POVESTEA ... SI INCA CEVA


A inceput in 2008. Nu stiu de ce, am incetat sa ma intreb. Aproape ca nici nu mai stiu cum. S-au intamplat multe de atunci.
Stiu doar ca ma durea un umar, ca am fost la multi doctori si ca eram speriata. Doctorii imi spuneau insa, foarte relaxati, ca nu am nimic si ca pot merge acasa sa ma bucur de viata, pentru ca asta ar trebui sa faca un om la 25 de ani. Nu am fost niciodata ipohondra, nici nu stiu cum am avut atata ambitie incat sa tot merg la doctor de fiecare data, insistand sa imi puna un diagnostic.
Le-am urmat sfatul de cateva ori, insa durerea mea nu tinea cont de ce spuneau ei sau de varsta mea. Fara sa imi dau seama cand si cum, m-am trezit, dupa 6 luni, intr-o clinica din Viena, din fericire (si aici credeti-ma pe cuvant ca, desi mi-as fi dorit sa nu fie asa, am suficiente argumente), unde ma pregateam psihic ca a doua zi sa imi faca o operatie de extractie a unor ganglioni limfatici, pentru ca numai asa puteau sa imi confirme un diagnostic de cancer limfatic, diagnostic care se pare ca se desprindea cu usurinta din simptomele si analizele mele de sange.

Nu mai este o surpriza faptul ca in luna august 2008 a fost confirmat diagnosticul de cancer limfatic (boala Hodgkin), stadiul IIB, Bulky si ca am inceput imediat sa urmez tratamentul cu citostatice standard recomandat de medicul hemato-oncolog din Viena.
Pentru ai mei a fost devastator. Pentru mine a fost ca un cutremur puternic. Sunt cuvinte pentru a descrie starile prin care am trecut, dar par goale.
Nu mai este o surpriza nici faptul ca boala mea s-a dovedit a fi nu la fel de usor curabila in cazul meu ca in cele 90% din cazuri, care se vindeca dupa prima linie de tratament.
Am incercat cam toate sortimentele de protocoale chimioterapice care se fac pentru aceasta boala, am servit si o portie zdravana de radioterapie. O noua biopsie ganglionara… Am incercat sa savurez chiar si o absorbtie de maduva din osul soldului.
Cu toate astea, boala mea s-a incapatanat ca dupa o vreme de dat inapoi, urmare a chimioterapiei administrate, sa se umfle in pene si sa imi arate ea mie. Respectiv, sa ma transforme, asa cum a rezultat din analizele din martie 2009, din candidata perfecta pentru vindecare completa prin tratament standard, in candidata perfecta pentru o recomandare ferma de transplant autolog cu celule stem.

Dar, desi nu as fi crezut, desi eram o rasfatata, mi-am dat seama ca si eu sunt incapatanata. Si mi-am dat seama ca sunt mai puternica, mi-am dat seama ca am o singura defectiune (majora, este drept), dar ca suntem dotati cu un set complet de organe care pot lupta, care ma ajuta si care tin cu mine. Asa imi spunea si doctorul, sa ma gandesc la faptul ca am o problema si multe organe sanatoase si puternice.
Mi-am propus sa ies invingatoare din lupta asta. Si sa am rabdare, daca si de asta este nevoie. Si sa nu las pe nimeni si nimic sa ma opreasca. Intotdeauna am avut teluri de atins, dar niciodata unul atat de important. Pentru mine, pentru cei dragi, pentru statistici… In oricare dintre variante, mi-am propus sa ma vindec.
Am acceptat ca pentru a putea sa lupt, am nevoie de bani, iar pentru a avea acei bani trebuie sa cer ajutorul oamenilor, chiar daca asta imi parea o slabiciune, o lipsa de bun simt, de orgoliu, imi parea oricum, numai in regula nu. Si totusi, am cerut ajutorul si l-am primit.
A fost un soi de minune, cred, ce s-a intamplat in luna august a anului trecut. Solidaritate, compasiune, grija si ajutor – toate acordate unui strain care eram eu si toate acordate neconditionat. Aceasta experienta mi-a zguduit zdravan valorile si parerile. In cel mai bun sens de imaginat. Cred ca nu exagerez cand spun ca am castigat viata si prieteni. Oameni care nu numai ca m-au ajutat din punct de vedere financiar cand nu mai aveam alte solutii, dar oameni care au fost alaturi de mine cat am fost internata la transplant si dupa, in perioada de recuperare. Deschideam e-mailul cand puteam si gaseam multe intrebari – toate aveau ca subiect ce fac EU. Toti erau alaturi de mine, se rugau pentru mine, ma incurajau si toti au crezut in mine. Va multumesc din suflet! Va spun, fara sa exagerez, ca nu va puteti imagina cat inseamna pentru mine ce ati facut in acea perioada!

Cu ajutorul dumneavoastra, m-am luat la tranta cu boala trecand si prin primul transplant. Am facut transplantul pe 16 octombrie 2009, o noua zi de nastere, mi-au spus medicii. Am primit cadou : am facut transplantul. Iar asta m-a ajutat sa fiu iar cu cativa pasi inaintea bolii si sa se poata pune problema unui al doilea transplant acum, chiar daca nu a fost suficient primul transplant pentru a reusi sa eliminam totul, asa cum am sperat. Primul transplant mi-a devansat boala, mi-a castigat teren in fata bolii si mi-a dat sansa de a reintra in lupta. Mi-a dat in plus cateva luni esentiale de viata.

Uitandu-ma inapoi, desi nu cred ca este inca momentul, imi dau seama ca am trecut prin multe, ca a fost greu, si ca alaturi de mine i-am tarat prin toate astea si pe cei dragi. Dar imi dau seama si ca tot efortul asta merita, nu ca as fi avut vreodata dubii. Dar orice sacrificiu, orice durere si orice lupta castigata merita efortul. Nu am de gand sa stau sa imi plang de mila, nu am de gand sa stau sa tremur de frica. Ci voi merge mai departe.

Mai am un pas. Un pas mare. Un transplant. Experimental. Experimental pentru ca nu mi-au gasit un donator compatibil si vor folosi celule stem prelevate din cordonul ombilical ca varianta alternativa. Un transplant mult mai greu, mai riscant si mai invaziv decat primul. Dar ultima sansa si ultimul pas. Este ultima carte pe care trebuie sa o joc. Pe masa e viata mea.

Nu m-am apucat de scris povestea asta pentru ca as avea talent la scris, sau pentru ca mi s-a parut o poveste buna. Dar nici nu am scris-o total dezinteresat. Si am incercat sa va povestesc, pe scurt, inca de la inceput ca sa va pot convinge sa imi mai acordati sprijinul dumneavoastra inca o data.
Pentru ca mai am nevoie de ajutor. Pentru mine, si aceasta ultima carte are pret. 140 000 de euro, din care imi lipsesc 80 000 de euro. Stiu, este enorm, dar este vorba despre viata mea, este vorba despre faptul ca nu vreau si nu pot sa renunt acum. Stiu ca ma pot vindeca, stiu ca sunt pe maini bune si stiu ca nu o sa ramana asa lucrurile.
De aceea am scris. Incerc sa va conving ca merit inca o data ajutorul dumneavoastra. Ca nu pot, dupa atatea batalii castigate, sa renunt sa incerc a castiga razboiul. Vreau sa ma vindec. Vreau sa revin acasa, vreau ca viata mea sa imi apartina din nou. Sigur ca am planuri mari, dar nu ma apuc sa promit nimic. Mi-am promis mie, stiu ca ma voi tine de cuvant.

Drama unor copii al căror tată este bolnav de cancer!

http://www.laurentiu-moise.ro/

Mai avem 11 de zile sa strangem 14.564 euro!


Drama unor copii care îşi privesc în fiecare zi tatăl cu teama că îl văd pentru ultima oară! Laurenţiu are cancer, dar este hotărât să trăiască. Nu vrea să plece atât de repede de lângă puiii lui, nu vrea să-şi lase soţia singură.

A fost sportiv, timp de nouă ani a jucat polo şi nu a avut nicidată probleme de sănătate. Medicii i-au spus că tumoarea s-a format în urma unei lovituri şi a evoluat în timp.

„E un om foarte puternic, dar are momente când are moralul la pământ şi îmi spune să am grijă de copii, dacă el nu mai e”, spune soţia lui, Liliana, cu lacrimi în ochi.

În urmă cu un an, Laurenţiu a aflat că are cancer. Singura şansă ca să se facă bine este o intervenţie chirurgicală la o clinică din Austria, care costă 40.000 de euro.

Toţi prietenii şi rudele l-au ajutat, fiecare cum au putut, însă nu au putut strânge mai mult de 8.000 de euro. Zilele lui sunt numărate, îmsă noi îl putem ajuta să se facă bine: Laurenţiu mai are nevoie de 14.564 de euro. Să-l ajutăm, de la inimă, la inimă!

Cont:
Euro: RO 35 BPOS 81 00 69 24 71 5 EUR 01
Ron: RO 03 BPOS 81 00 69 24 71 5 RON 01
Banc Post, Sucursala Coşbuc
Titular Cont: Moise Laurenţiu Constantin
Telefon: 0724 658 486

http://www.laurentiu-moise.ro/

CONTACT :

Ana: yahoo id - laurentzia2002;

Tel: 0723153.068

Laur: 0724.658.486

Last Edit: Dragi vizitatori, doresc sa va multumesc ca intrati aici si apoi parasiti postul prin link-ul afisat in post. Iti multumesc Dalia Octavia Pusca pentru ca ai pus link-ul pe unul dintre cele mai vizionate blog-uri realitatea.net, Iti multumesc! Dragi vizitatori, stiu ca majoritatea nu aveti bani pentru a face donatii, dar va rog din inima sa afisati link-ul pe blog-ul,messenger-ul vostru. Nu se stie la cine ajunge, un om ce poate schimba drumul acestui om! De la link la link sa incercam sa facem ceva.

Iata o lista cu cei ce au afisat la ei pe blog povestea "Moise Laurentiu"

Dalia Octavia Pusca (Prezentator stiri Realitatea TV) - http://realitatea.net/blog/daliaoctaviapusca/2009/03/21/un-link-un-anunt-umanitar/

http://dalia-octavia-pusca.blogspot.com/2009/03/un-link-un-anunt-umanitar.html

Mihaela Chelaru -

http://mycelticdreams.blogspot.com/2009/03/sa-aratam-ca-ne-pasa.html

Acestea sunt doar doua dintre blog-urile unde eu am gasit post cu referire la acest caz.

Arata ca iti pasa! Arata ca esti Roman pentru Roman!

Text preluat www.acasatv.ro - Povestiri Adevarate

P.S. Nu sunt implicat in strangeri de fonduri si nici contact direct cu familia acestuia nu am. Sunt un simplu vizitator al internetului ce a dat peste acesta zdruncinatoare poveste!

Salveaza si tu lumea..
Alege cauza pentru care vrei sa lupti:



I’m is a new initiative from Windows Live™ Messenger. Every time you start a conversation using i’m, Microsoft shares a portion of the program's advertising revenue with some of the world's most effective organizations dedicated to social causes. We've set no cap on the amount we'll donate to each organization. The sky's the limit. There's no charge, so join now and put our money where your mouth is.
i’m is about making a difference. Not in a huge expensive way, not in a time-consuming way. But in a simple, effective way.
You won't have to change your conversation to change the conversation. With every instant message you help address the issues you feel most passionate about, including poverty, child protection, disease, environmental degradation and animal protection. It's simple. All you have to do is join and start an instant messaging conversation. We'll handle the donation.
Once you've signed up, every ad you see in your message window contributes to the grand total we send to the causes.